Câte poze ai putea avea pe hard? Dar filme? E, aici e mai delicat, că depinde ce fel de filme. Dacă vorbim de super calitate, vorbim de super spațiu. Ai nevoie, nu glumă, de spațiu de stocare. Debaraua nu te ajută, iar gențile cu DVD-uri nu prea mai sunt la modă. Nu mai cade nimeni pe spate dacă desfaci o geantă plină cu filme sau ai în loc de bibliotecă un perete numai cu titluri, pe CD sau DVD, că de casete suntem sătuli și nici prin gând nu ne mai trec. Avem pretențiile noastre. Deși parcă discurile pe vinil sau benzile de magnetofon nu și-au pierdut de tot farmecul.
Așa era în cămin. Mergeam să închiriem câteva filme cam în fiecare săptămână. Ne uitam la tipul care avea atâtea filme ca la JR din Dallas și paharul lui de whisky, ceva de neatins şi al naibii de interesant. De neatins. Își permitea să mai facă și oferte în cămin, la trei filme aveai unul gratis. Și nu de orișicare. Filme bune. Apoi omul mi-a luat bani ca să îmi treacă de pe casete video pe DVD diverse petreceri. A băut câteva beri pe seama mea. Că de, eu nu aveam nici echipamente să țină prelucrarea dar nici calculator să încapă atâția giga. Asta e.
Acum nu mai am problema asta. Nici prin Regie nu am mai trecut, deși ar cam fi cazul. Dar dacă la mondiale nu mai suntem prezenți, nu prea văd de ce să trec prin Regie, că berea e la fel peste tot. Atmosfera făcea diferența, mai ales la evenimente din astea.
Stocare
Despre asta vorbesc eu acum aici. Cum să faci să nu te intereseze câte filme ai, câte poze și câte mai poți avea? Să nu mai ștergi ultimele 30 de filme pentru că le-ai văzut, ca să faci loc altor 20 de noi apariții? M-am jucat cu un hard disk extern de la Verbatim. 500GB, deși există și variante mai mari pentru cei mai strângători din fire.
Ce te interesează la un hard disk extern? Uite câteva lucruri la care mă uit eu, așa la prima scoatere din cutie: dimensiuni, material folosit, conexiuni și design. Ultimul element nu e prea important, dar dacă e vorba de un model extern e bine de luat în calcul, că îl mai pui pe masă. Dacă arată bine, mai generezi o discuție cu cei care te viziteaza și așa auzi ce noutăți mai au și ei. Schimb de informații și poate și de conținut media. Hai să le luăm pe rând, în altă ordine.


3