GoGear Ariaz: muzică și-un pic de haz
Noul player flash audio-video Philips are tehnologia patentată FullSound și vine cu căști performante.
Pe numele său SA1ARA04K/02 (varianta de 4 GB), sau GoGear Ariaz, este un player cu tuner RDS FM ce te lasă să memorezi până la 20 de posturi, în cazul în care ai atât de multe preferate. Îți poți lua filmele direct de pe net cu el, adică ar fi bine dacă plictiseala te-ar prinde pe lângă un hotspot. Cuvântul Go din denumire se justifică, prin entertainment-ul pus dispoziție tot timpul. Pe ecranul de 2 inch poți vedea lejer filmulețe și videoclipuri și este disponibil în trei variante, cu capacități de 4, 8 sau 16 GB.

Philips GoGear Ariaz
Tehnologia FullSound patentată Philips face ca nivelul de detalii redat fie la fișierele video, fie la cele audio, să fie foarte ridicat, iar pasajele audio mult prea zgomotoase sunt automat reglate astfel încât sunetul să nu te deranjeze. Nu va trebui să ții playerul la maxim, oricât de zgomotos ar fi mediul în care te afli, pentru a te bucura de calitatea muzicii și de fiecare detaliu al pieselor.
Este ușor de folosit, navigarea pe internet făcându-se cu ajutorul unei taste dedicate.
0