Iluminez… pentru tine

Philips-powersensor

În plină vară, dar nu numai, timpul petrecut la birou, în faţa monitorului e destul de greu de cuantificat, mai ales când bârfa de pe hol, “ţigara” şi pauza de masă se prelungesc mai mult decât de obicei. În schimb, monitorul stă pornit, mai mult degeaba, iar asta înseamnă inutil. Philips a avut o idee tare isteaţă, aceea de includere a unui infraroşu în monitor, care dictează nivelul de iluminare a ecranului în funcţie de prezenţa unui utilizator.

Tehnologia PowerSensor de la Philips va fi inclusă în monitoarele de 22 inch, şi va controla starea ecranului şi nivelul de al acestuia. Practic, în momentul în care utilizatorul se ridică din faţa biroului, senzorul detectează acest lucru şi va diminua luminozitatea ecranului cu 50%. Imediat ce userul se întoarce la birou, monitorul revine la stadiul normal, cu o luminozitate optimă.

Bineînţeles, acurateţea senzorului poate fi ajutată, astfel încât ecranul să n-o ia razna într-un birou foarte aglomerat şi să reacţioneze la mişcările unor personaje din planul secundar. Senzorul acţionează la o distanţă variabilă între 30 şi 120 cm de la ecran. Senzorul nu funcţionează dependent de computer sau de un anumit sistem de operare, deci nu contează la ce tip de calculator va fi conectat monitorul Philips.

Monitorul va fi disponibil din luna iulie, la un preţ de aproximativ 840 RON.

Sursa: Pocket-lint

Îţi place articolul? Votează-l:
Imi place acest articol 1
  |   Taguri: , , , ,
Acest articol a fost scris de Ella Gligor pe data 29.06.2009 la ora 11:16 în categoria Periferice, Philips. Poţi urmări toate răspunsurile prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu, sau poţi face trackback de pe site-ul tău.

Comentarii (1)

  1. la 11:24 pe 29.06.2009 Dee a scris:

    Ideea e buna, dar ce faci cu tehnologia asta acasa cand vrei sa te uiti la un serial ceva din pat si nu sa stai pe scaun ca sa te sesizeze senzorul?

Lasă un comentariu