Juma’ de terra pe un disc

O colecţie = un disc

Oricât s-ar ieftini hard disk-urile, memoria flash sau discurile optice, niciodată nu ai suficient spaţiu la dispoziţie. General Electric a demonstrat de curând o tehnologie nouă, prin care pe un singur optic au fost stocaţi 500 GB de date. Asta înseamnă că, deşi spaţiul şi suportul disponibil nu diferă deloc de cele ale unui DVD normal, capacitatea de a noii tehnologii este de 100 de ori mai mare.

Gândeşte-te ce-ar însemna  să comasezi întreaga colecţie de DVD-uri într-un singur atât de cuprinzător… util, nu? Mă rog, dacă ai ghinion şi zgârii respectivul , vei avea o mare problemă pentru că dintr-un singur gest, ţi-ai distrus agoniseala de câţiva ani (sau luni, depinde cât de harnic eşti în sfera digitală).

General Electric speră că va avea tehnologia gata spre a fi adusă la raft în câţiva ani, deocamdată proiectul fiind în stadiul de testare. Soluţia de stă în principiul salvării holografice, adică stocarea în trei dimensiuni, dar şi în formatul “normal”, cel binar. Avantajul acestui tip de este posibilitatea de a unui volum mult mai mare de date într-un spaţiu fizic delimitat de actualele tehnologii, precum cele ale unui CD sau DVD clasic.

General Electric susţine că hardware-ul şi formatele acestei noi tehnologii sunt atât de asemănătoare cu tehnologiile actuale de încât playerele micro-holografice for putea reda fără probleme CD-uri, DVD-uri sau discuri Blu-ray. În timp, discurile dezvoltate de GE vor putea stoca mai mult de un terrabyte.

Sursa: tgdaily.com

Îţi place articolul? Votează-l:
Imi place acest articol 2
  |   Taguri: , ,
Acest articol a fost scris de Ella Gligor pe data 27.04.2009 la ora 17:24 în categoria 404, Computere, General Electric, Hardware, Tek. Poţi urmări toate răspunsurile prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu, sau poţi face trackback de pe site-ul tău.

Lasă un comentariu