Monitoarele primesc noi standarde de energie

Mai toţi producătorii de monitoare se mândresc cu eticheta care anunţă cât de “eco” este produsul respectiv, cum nu supără nici pe mama, nici pe tata, cum nu poluează producătorul în timpul procesului de fabricaţie şi cum nici măcar nu consumă prea mult. Dar asta nu înseamnă că toţi respectă şi standardele oficiale pentru consum de energie, iar ştacheta aceasta tocmai urmează să mai fie coborâtă o dată.
După cum spuneam, calificativul Energy Star urmează să fie modificat ca urmare a implementării în număr tot mai mare a noilor tehnologii de tip LED, care asigură un consum de energie mult mai mic. Departamentul American pentru Protectia Mediului (US Department of Environmental Protection) strânge cu uşa producătorii şi le cere tuturor să respecte într-un timp cât mai scurt noile standarde ale etichetei Energy Star.
Statisticile arată că, în prezent, 45% dintre monitoarele de pe piaţă se încadrează în standardele stabilite acum patru ani. Se pare că mai puţin de 25% dintre monitoarele pentru PC aflate în comerţ pot să respecte noile baremuri impuse de această nouă reglementare Energy Label 5.0, care va intra în vigoare din luna octombrie 2009.
Se estimează că prin aplicarea acestui nou barem se va obţine o economie de energie de aproximativ 20%. Astfel, un monitor de 19 inch şi rezoluţie 1280 x 1024 pixeli va trebui să se încadreze într-o limită maximă de consum de 22,8 W. În cazul baremului vechi, acelaşi tip de monitor ar fi putut consuma până la maximum 36,4 W.
Noua etichetă pentru economiserea curentului electric şi deci impulsionarea noilor tehnologii care permit încadrarea în noul barem, vor ajuta mult utilizatorii care doresc să-şi cumpere monitoare cu diagonola de 24 inch sau pe aceia care folosesc două monitoare simultan.
Sursa: PC Advisor
3