Noi telefoane inteligente

Urmatoarea

Nu mai am răbdare până vor apărea oficial în Românica toate aceste super noi smartphone-uri lansate de marii producători, iar până le vom avea în redacţie, mă grăbesc să propun un mic teaser cu jucăriile cele mai interesante din zona smartphone.

Unele dintre ele s-au specializat într-o carieră foto, altele au studiat Conservatorul la secţiunea digitală, iar unele au luat licenţa în telecomunicaţii de mare viteză, dar toate au un lucru în comun: un sistem de operare drept tartor principal, un fel de ochi al lui Sauron care ştie tot ce mişcă în telefon. Şi de data asta, eternii rivali Microsoft Windows Mobile prin a sa versiune 6.1, Symbian  OS v9 şi OS vor pune neuron lângă neuron şi MHz lânga MHz pentru o experienţă cât mai rar întreruptă de erori supărătoare.

HTC Touch – 1.039 RON

HTC Touch Viva

HTC Touch

Producătorul taiwanez nu se dezminte şi “comite” un nou model fidel Windows-ului Mobile 6.1. Celor care se aşteaptă să vadă cum HTC a dat-o în bară, le spun că aşteptarea trebuie să continue, Viva fiind un telefon care deşi nu emite pretenţii la capitolul design, va câştiga mulţi fani datorită funcţionalităţii şi simplităţii de folosire. Cei obişnuiţi cu interfaţa TouchFLO de la modelele anterioare vor descoperi că, deşi este considerat un smartphone ieftin, nu a fost despărţit de interfaţa dinamică şi sensibilă la atingere, trăsătură care nu demult era considerată high-end.  Sacrificiile intervin la nivelul camerei foto de numai 2 MP, dar, surpriză pentru un smartphone atât de nou, nu e compatibil 3G. Se descurcă să scape pe Wi-Fi, iar despre GPS nici nu poate fi vorba. Alegeri oarecum surprinzătoare din partea constructorului, dar având în vedere preţul accesibil, acestea se justifică. Din punct de vedere al softului inclus, se descurcă în redarea documentelor datorită suitei Pocket Office, browserul standard este Opera, iar aplicaţiile Java sunt suportate fără emoţii.

Citeşte în continuare »

Îţi place articolul? Votează-l:
Imi place acest articol 6
  |   Taguri: , , , , ,
Acest articol a fost scris de Ella Gligor pe data 06.02.2009 la ora 01:10 în categoria Gadgets, HTC, Nokia, RIM, Samsung, Sony Ericsson, Telefoane. Poţi urmări toate răspunsurile prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu, sau poţi face trackback de pe site-ul tău.

Comentarii (2)

  1. la 18:32 pe 24.02.2009 Dee a scris:

    XPERIA si INNOV8 sunt cele mai tari! HTC Viva este “cute”, dar nu vad rostul Windows Mobile pe el cand are caracteristici de mid-ranger… :)

  2. la 20:54 pe 25.02.2009 aba a scris:

    DACA NU AU AJUNS IN ROMANIA VOI CUM ATI SCRIS TESTUL ASTA COMPARATIV? ATI CITIT REVIEW-URI SI ATI TRAS VOI CONCLUZIILE FARA SA PUNETI MANA PE OBIECTE…ASA-I? NU SE MAI FACE ASA CEVA DE CEVA VREME, DRAGII MEI.

Lasă un comentariu