Trei în unu – cafeaua perfectă
Cafeaua, licoarea magică ce nu lipsește din ritualul de trezire al majorității dintre noi, a fost dusă la perfecție acum de către un designer pe nume Tom Metcalfe. Fiecare dependent băutor înrăit de cafea are ritualul lui în ceea ce privește prepararea cafelei, însă cu dispozitivul acesta, producătorul ne asigură că va ieși perfectă. Având în vedere faptul că aparatul lui Tom de făcut cafea implică începerea procesului de la prăjirea boabelor, nu văd de ce nu ar fi așa. Dispozitivul are prăjitorul pentru boabe, râșniță și vasul în care se va face, în final, licoarea.
Procesul complet este cam așa: Se iau 50 de boabe de cafea crude, se lasă la prăjit 7 sau 9 minute, în funcție de cât de bine le vrei făcute. Apoi se răcesc boabele înainte de a le pune în râșniță. Cât timp macini boabele, apa trebuie încălzită până dă în clocot, numai atunci se poate adăuga cafeaua măcinată. Se fierbe timp de 4 minute. Amestecați în acest timp. Apoi se toarnă în cești… et voilà! Cafeaua este gata.
Aveți filmul procesului complet la dispoziție, pentru a decide fiecare dacă este un proces prea complicat pentru trezirea de dimineață, sau nu. Pare prea anevoios pentru mine, dar la o petrecere merită să-ti dai invitații pe spate cu o cafea perfectă. În plus, “mașinăria” arată excelent.
Sursa: Yanko Design






2
This thing takes the ritual of coffee making to a totally new level! I love it!
The perfect sunday morning ritual.
It looks great too.